Am crescut într-o familie în care ceaiul se consuma numai și numai atunci când cineva era bolnav. Niciodată de plăcere. De altfel, până la o anumită vârsta, nici nu știam de ceai negru, verde sau alb. Pentru adolescenta care stătea la coadă la lapte de la 3 dimineața și se încălzea în zilele friguroase cu lapte și cacao, ceaiul se limita la: flori de tei, coada șoricelului, floare de trei-frați-pătați, frunze de frasin, coajă de salcie,  muguri de pin, măcese uscate sau rostopască. 


Continuând tradiția, am crescut consumând ceai numai de nevoie. Dar, la un moment dat, tradiția a devenit caducă. Pe vremea studenției când am început să sufăr de reumatism poliarticular și medicamente nu prea se găseau, o farmacistă de cartier mi-a recomandat un ceai antireumatic. Am scăpat destul de repede de articulații inflamate și de dureri, astfel încât, de atunci am început să beau cât e iarna de lungă, ceai antireumatic. 

Și acest obicei, s-a transformat treptat, în plăcere. A devenit un tabiet. Nu chiar ca „five o-clock tee”, mai degrabă ceaiul de după prânz, dar era un ritual zilnic. Plăceri mici, cu satisfacții mari. O infuzie blândă de mușețel după mesele copioase, un ceai verde cu floare de lotus pentru proprietățile antioxidante, un ceai de rooibos pentru o digestie ușoară, un amestec aromat de roiniță, valeriană și flori de tei pentru un somn liniștit. Indiferent de originea plantei, respectam ritualul cu sfințenie pentru că orice ceai are beneficii terapeutice de necontestat. Dacă găseam ceai certificat organic intram într-o stare profundă și intensă de mulțumire, deoarece eram sigură că nicio substanță toxică nu-și făcea prezența în delicioasa băutură. 

Și cum viața evoluează, și această deprindere (sănătoasă) a evoluat. La un moment dat, am fost nevoită să fac antecameră la un profesor octogenar și credeam eu, demodat. S-a dovedit că vârsta e doar un număr, domnia sa fiind expert în domeniul profesiei sale, dar având informații valoroase și actuale în variate domenii. Un erudit, înrădăcinat în realitatea prezentă a societății omenești. Deoarece așteptarea se prelungea, asistenta dânsului mi-a oferit o cafea sau un ceai. Evident, am ales ceaiul. 

Un ceai ce mi-a schimbat pentru totdeauna tabietul și care a transformat plăcerea de a bea ceai, în artă. Pentru că acel ceai avea un gust care mi-a îmbătat papilele gustative cu arome sofisticate și variate, de la iz de iarbă cosită la note fructate, scăldate în gustul puternic al iasomiei. Plăcerea gustului era atât de intensă și durabilă, încât nu m-am putut opri să nu aduc în discuție ceaiul magic, la întâlnirea cu emeritul profesor. 

Inutil să spun că ne-am afundat mai bine de o oră în discuții despre ceai, oră în care am aflat că ceașca și ceainicul sunt la fel de importante în savurarea ceaiului, precum ceaiul însuși. Că durata optimă de infuzare este între 3 – 5 minute, la o temperatură puțin sub 100 grade C. Că ceaiul negru este mai gustos cu lapte și că e musai să pui lămâie în orice ceai. Desigur, cantitatea de lămâie depinde de ceai: de la o felie subțire în ceaiul cu accente predominant citrice, la o jumătate de lămâie în ceaiul verde sau rooibos. Că arome precum bergamota sau rozmarinul sunt, în combinația potrivită, la fel de încântătoare precum celebra iasomie. 

Și desigur, că pentru o aromă autentică, ceaiul trebuie să fie vrac, adică fără săculeț de hărtie, de mătase, etc. și obligatoriu să provină din agricultură ecologică, pentru ca proprietățile nutritive și antioxidante ale plantei să fie păstrate. 

Desigur, pe vremea aceea era o problemă să găsești produse BIO, iar prețul era destul de piperat. Totuși, punând în balanță beneficiile și gustul autentic al unui ceai organic vs. prețul mai mare, am decis în favoarea produsului BIO. Pentru că până la urmă nu era vorba de o cheltuială lunară mare, care să afecteze major bugetul familiei. 

În prezent, aproape oricine își permite o pungă de ceai organic pe lună căci între timp, piața s-a diversificat, oferta de ceaiuri organice este mare, iar prețul decent. Numai amintirea unei după-amieze în care am învățat arta ceaiului, a rămas aceeași. Și desigur, plăcerea de a bea zilnic un ceai autentic, într-o ceașcă specială.